Sezonul rece cu d’ale lui

In vara , prognoza arata ca pana in noiembrie vom fi murit de cald din cauza incalzirii globale. Intre timp, criza economica si gripa porcina au acaparat atentia, asa incat s-a uitat de prognoza caldurii. In concluzie, ne-am trezit cu totii intr-o dimineata (nu de noiembrie) , cu frigul in pragul usii. Si ce sa-i mai faci, cand da buzna in halul asta ? Am zis “Fie. ” si mi-am luat inima in dinti (aproape la propriu, caci se urcase pana in fular de frig) , indurandu-l.
De atunci, ma (ne) tot chinuim cu el. Bine-ar fi sa ne mai dea un ragaz la cateva zile, ca prea insista . S-a instalat pre brusc si confortabil si prevad parca, sederea lui pana in luna lui Aprilie.
Am vazut azi prima reclama de Craciun la tv . Eu traiam tot in octombrie si , vai, m-am uitat in calendar si am vazut “6 noiembrie 2009″ scris mare, vizibil, cu portocaliu . Totusi, reclama cu “Vine Craciunul” cand mai sunt 2 luni pana la Mos Nicolae abia, si cand vine, de fapt , gripa peste noi, nu e putin … exagerat? Plus ca , in oras am vazut deja primele ornamente de sarbatori inca de la inceputul lunii trecute. Sarbatorim Craciunul mai devreme anul asta? Patinoarul cand il deschid?
Venirea frigului n-a adus decat rele anul asta. A dezechilibrat intreg mapamondul. Bine, partial , nu intreg . Ne-am mai procopsit si cu virusul AH1N1 (IX1N1 – cu drepturi de autor rezervate clasei a 9-a H C.N.F.B) , care-si face treaba mai mult decat linistit printre noi. Il luam, nu-l luam in seama, ne bantuie scolile , universitatile, spitalele si restul spatiilor publice. Nu fiti rai cu ea, s-ar putea sa va incerce !

Inscrieri la scoala de teatru

Spun de ceva vreme ca ma inscriu la teatru. Iata ca o fac. Luni merg sa depun dosarul . Ma gandeam doar ca ar mai exista pretendenti. Saptamana ce vine e ultima de inscrieri.

Va trebuie:

• Carte de identitate sau certificat de nastere (copie + original)
• Cerere pentru inscriere ( de la secretariat )
• 2 fotografii 3×4
• Taxa de inscriere – 30 lei

Inscrierile se fac la Casa populara de arte si meserii – Str.24 Ianuarie nr.4, Craiova, judetul Dolj – pana la 4 septembrie , intre orele 10.00 si 15.00.
Examenele se desfasoara in perioada 7 – 11 septembrie. Mai multe detalii la sediul Casei .

La cursuri pot fi admisi doar candidatii cu varste cuprinse intre 15 si 35 ani.

Lucruri noi

M-am hotarat, intrun sfarsit, sa ma apuc sa invat latina. Facea parte din planurile mele pe vara asta.
Am facut rost de mai multe carti de latina si am inceput sa selectez, astfel incat sa-mi creez asa-zisul meu manual . Imi va usura munca.
Invat latina pentru ca imi place, pentru ca imi va folosi, pentru ca nu toata lumea va sti latina.
A fost primul an in care am studiat limba. Initial, nu m-a atras cu nimic si uram sa-mi petrec ultima ora din saptamana inchisa in clasa cu o profesoara nebuna, care numai latina n-o preda. Am inceput insa, sa citesc acasa si mi-a placut. Acum, ca la liceu voi avea o ora de optional in care se va preda latina si voi fi nevoita sa stiu ceva, e un motiv in plus sa ma apuc s-o invat .
Nu vreau sa dau la Drept (dar , cine stie), dar sunt absolut sigura ca imi va folosi daca voi invata. E o limba moarta , dar va ajuta la ceva faptul ca o invat acum.
Nu multi au predilectii spre a invata o limba noua ( si aici nu vorbim de cele uzuale, ca engleza, franceza, germana, spaniola sau italiana), cu atat mai mult spre latina, care a disparut de mult , dar despre care ar trebui sa stim ,macar din patriotism.
Deci, invat latina.

Prea mult praf, strica

Mi-am scuturat genele si a cazut mult praf. Le-am tinut nemiscate, gandindu-ma ca, poate , astfel voi crea impresia interesului.
Citesc mult; mult de tot, adica mai mult decat citeste marea majoritate a copiilor de varsta mea, deci citesc mult. Ma indragostesc la fel de repede , si din acestea doua rezulta dezamagirea. As sta sa ma gandesc la mai multe fapte ce duc la dezamagire, dar nu. Aici e vorba de o deceptie a cartilor.
Am indraznit prima oara sa ma indragostesc de Micul Print , din cartea cu acelasi nume a lui Antoine de saint-Exupery. Si nu m-am indragostit de poveste, asa cum se mai intampla, ci de personaj. Am avut libertatea de a-i crea infatisarea , l-am cunoscut printre randuri, apoi am visat luni de zile la el . Continui…
Daca ati citit “Padurea spanzuratilor” sigur stiti cine a fost , si este Apostol Bologa (mereu ii confund numele cu cel al lui Calistrat Bogza, din “Baltagul”).  Imaginatia mi l-a facut perfect , chiar daca romanul ilustreaza mai multe greseli ale acestuia, asa ca daca as vedea filmul, as simti dezamagirea idealului in care continui sa cred.
Cartile pot deveni niste cioburi care, dupa ce le atingi, le descoperi frumusetea si misterul, dupa ce te ispitesc , te taie. Astfel ca, dupa ce devii unul de-al cartii , dupa ce intrii in lumea ei si o traiesti, apare finalul , implicit dezamagirea. Aceasta , din doua motive : poate interveni mahnirea adusa de sfarsitul povestii pe care incepusei s-o traiesti cu atata exaltare si fervoare , dar si a deznodamantului. Ultimele mele lecturi n-au avut un final tocmai fericit; n-am putut stapanii umezeala ochilor. Asadar, de ce n-as compara o carte cu un ciob?
Cred ca sunt genul de cititor care-si doreste cu adevarat “Povestea fara sfarsit” (M. Ende) . Ati citit cartea?Initial,da impresia unui basm pentru copii, dar e cartea in care ma regasesc perfect, iar Bastian este tipul cititorului din mine.
N-am mai gasit un lector asemenea mie, care sa se indragosteasca, la propriu, de personaje si sa sufere atat din cauza unei carti. Dar, cu toate astea, cititi!Nu lasati cartile prada prafului ! E singurul sfat bun pe care vi-l pot da , si pe care l-ati mai primit din partea altor cateva zeci de guri, si care nu ar trebui sa se auda in van !

Carte (IV)

“La rascruce de vanturi” este singurul roman al scriitoarei britanice Emily Bronte , roman ce imbina stilul gotic cu cel romantic , prezentand doua povesti de iubire.
Actiunea este plasata in Anglia secolului XVIII, in spatii fictive – Wuthering Heights si Thrushcross Grange si , aparent, aceasta il contureaza pe Lockwood ca prostagonist, dar cuprinsul romanului se axeaza pe alte personaje. Autoarea subliniaza puterea de distrugere a dragostei, in prim-plan cu personajele Heathcliff  si Catherine, a caror povesti de viata sunt atent relatate de Ellen Dean, servitoare in casa familiei Earnshaw, apoi pe domeniul familiei Linton.
Dragostea si ura reusesc sa infranga mai multe vieti, insisi protagonistii fiind ucisi de acestea.
Deznodamantul este fericit, ambele familii implicate in poveste ramanand in viata prin Cathy si Hareton.

Pentru noi, pentru ei, pentru toti

Clipul asta ar trebui vazut, sau mai degraba, ascultat, de catre toti interesatii si de catre toti cei carora nu le pasa . Ar putea schimba, daca vrem sa-l auzim.
Adevarul din gura unui om care doreste;  si doreste binele.

Carte (III)

“Maitreyi” , de Mircea Eliade, este un roman erotic , ce urmareste povestea imposibila de dragoste a Maitryiei (Devi- o cunoscuta scriitoare, fiica a unui mare filozof) si a lui Allan (Eliade) . Actiunea de desfasoara in Calcutta (India) anilor ‘30.
Povestea de dragoste incepe dupa ce Allan, ucenicul tatalui Maitreyei , se muta il casa lor. Fata nu-si destainuie dragostea pentru continentalul Allan la inceput , dar faptele ii tradeaza trairile si incepe alaturi de acesta o iubire ferita de ochii celor din casa. Petrec nopti impreuna, iar sentimentele lor , tot mai profunde, sunt excelent surprinse si puse pe hartie de Eliade.
Allan nareaza cu ajutorul notitelor din jurnal, prezentand situatia cu lux de amanunte , iar pe Maitreyi reuseste s-o infatiseze ca pe o zeita, careia ii poate pune pe tava sufletul , in orice clipa, fapt ce tradeaza dragostea nemarginita ce i-o poarta fetei.
Punctul culminant se atinge in momentul in care, dupa o seara petrecuta impreuna cu Chabu, sora mai mica a Maitreyei, in care si-au lasat neglijent sentimentele la vedere, copila spune familiei. Ca urmare a acesteia, Allan este nevoit sa plece din casa familiei Sen , parasind-o pe Maitreyi, ce devine victima iubirii .
Se refugiaza in Himalaya, unde incearca o vindecare prin singuratate, dar imaginea Maitreyei il urmareste. De asemenea, incearca sa gaseasca intr-o alta femeie pe Maytreyi, fapt ce-l doboara mai mult.
Odata revenit in India, afla moartea micutei Chabu, viata de dupa plecarea sa a femeii iubite si ramane doar cu amintirea unei  iubirii neimplinite.

Se cauta poezie

Nici prea-prea, nici foarte-foarte, versuri lungi , limbaj expresiv , coerenta in idei si autor bun. Asta caut.
Vara asta dau proba la actorie . Pana in august mai e ceva, dar trebuie sa pregatesc o poezie. Suna ca si cum as merge la serbarea verii si cu buchetelul de maci in manutele-mi arse de soare si  inalt spre zare poemul cel mai drag.
Nu-mi gasesc “poemul cel mai drag”, dar caut opera lirica ce-mi contureaza trasaturile morale.
Tot cotrobai prin  biblioteca plina de Eminescu si, ghici ce ! Pe ultimul raft, sus de tot, gasesc volumul de versuri al lui Ion Minulescu, plin de praf pe filele galbene, scrise cu slove marunte si aproape sterse de timp. Internetul m-a lasat sa descopar tarziu acest volum.
La Stefania a fost prima data cand l-am citit pe Minulescu si mi-a placut. Tot de la ea am furat si obiceiul de a ma pierde printre versuri in fata ecranului. Acum petrec mult timp “rasfoind” pagini web  de acest gen.

Ma abat de la ipoteza postului.
Nu-mi plac poeziile clasice, gen “Odisee” . Prefer versurile albe, inegale, ce nu se caracterizeaza neaparat prin muzicalitate. Aproape ca ma plictiseste Eminescu si doar prin ideea fundamentala a poeziilor ma tine atrasa de ele. Alecsandri, Goga, Toparceanu, St. O. Iosif mi se par nestridenti  si inschisi in corola lor de banalitate; mult prea inchisi.
Pentru proba vreau sa aleg din Minulescu, Bacovia, Cassian sau N. Stanescu.
N-am sa aleg pentru asemenea scop un pastel, o poezie istorica , una ce priveste doar  aspectul fizic si chiar nici o odisee. Imi trebuie interpretare , joc scenic, implicare afectiva,  nu ridicarea in slavi a soarelui ce-si oglindeste lumina in picaturile de ploaie (ca de exemplu).
Trebuie sa fiu in fata unei sali goale, recitand poezia ce ma reprezinta, ca sa fiu eu in realitate.

Propuneri in materie de ce-as putea alege?

Ce e val, ca valul trece

Sambata, 23 Mai 2009, 9.00- 20.00 : Mi-am cautat rochie si pantofi pentru banchet. Din sutele de modele, mi-am ales uunul de care ma intragostisem pe loc. Mi-a trecut. Nu-mi mai place. De ce fetelor, cand cauta ceva, nu le place nimic? Apoi, cand cautarile se termina, vad tot felul de rochii (in cazul de fata) pe care le-ar fi imbracat cu siguranta? Asta e unul din dezavantajele in a fi fata.
Dupa 11 ore de alergat prin toate colturile Bucurestiului, dupa momente in care am cedat nervos si am inceput sa plang, dupa lungi momente de decizie, mi-am ales o rochie care nu ma mai atrage acum.
Ok, gata cu rochia mea. Voi ce-ati ales?

Bucurestiul nu este un oras urat (am tinut sa subliniez asta) ! Circulatia groaznica, semafoarele puse din 3 in 3 metri (la propriu) , cladirile posomorate, aerul irespirabil si tot orasul imi capteaza fiecare fir al atentiei .
Weekendul acesta am reusit sa ajung in Parcul Eroilor . A fost prima data cand am mers , iar faptul ca l-am vazut noaptea , a facut sa ma indragostesc de locul acela.
Am ajuns pe la 12 in fata intrarii  si abia am reusit sa am strecor printre zecile de skateri , ciclisti si rolleri ce blocau poarta . Apoi, pe aleea larga , totul s-a mai calmat. De o parte si de alta a drumului , felinarele luminau stanele de piatra sculptate si aleile mici , ticsite de tineri. Rumoarea vocilor noastre se completa perfect cu imaginea si cadrul parcului , creand o atmosfera aproape de vis.
In fata mi se infatisa Monumentul Eroilor si  dupa un sir de trepte, ce mi s-a parut interminabil, m-a cuprins dorinta de a ramane singura; doar eu si faclia ce ardea in fata monumentului. Un sentiment ciudat, care mi-a facut inima sa bata cu putere. Admiratie, siguranta, fascinatie, poate patriotism ? Cu greu m-am desprins de pe loc , plecand si lasand in urma aleilor micute , unul din sentimentele ce ma fac sa tresar .

Bucurestiul are o groaza de locuri in care te poti “ascunde” . Unul din ele este “Valea Regilor” , o cafenea egipteana , amplasata intr-una din vagaunile orasului. In centru, cred ca prin spatele Tribunalului, printre cladiri vechi, gata sa cada , intr-un cadru oriental, sute de tineri fumeaza narghilea si beau cafele egiptene in fiecare seara.  Nu intrece cafenelele Starbucks, dar e locul perfect atat ziua, cat si noapte pentru cei ce vor sa scape de nebunia orasului. Uiti ca esti intr-o capitala europeana, prea putin fascinanta si treci intr-un alt mediu, prea bogat poate, pentru un oras in care domneste uratul (dupa unele pareri) .