Prea mult praf, strica

Mi-am scuturat genele si a cazut mult praf. Le-am tinut nemiscate, gandindu-ma ca, poate , astfel voi crea impresia interesului.
Citesc mult; mult de tot, adica mai mult decat citeste marea majoritate a copiilor de varsta mea, deci citesc mult. Ma indragostesc la fel de repede , si din acestea doua rezulta dezamagirea. As sta sa ma gandesc la mai multe fapte ce duc la dezamagire, dar nu. Aici e vorba de o deceptie a cartilor.
Am indraznit prima oara sa ma indragostesc de Micul Print , din cartea cu acelasi nume a lui Antoine de saint-Exupery. Si nu m-am indragostit de poveste, asa cum se mai intampla, ci de personaj. Am avut libertatea de a-i crea infatisarea , l-am cunoscut printre randuri, apoi am visat luni de zile la el . Continui…
Daca ati citit “Padurea spanzuratilor” sigur stiti cine a fost , si este Apostol Bologa (mereu ii confund numele cu cel al lui Calistrat Bogza, din “Baltagul”).  Imaginatia mi l-a facut perfect , chiar daca romanul ilustreaza mai multe greseli ale acestuia, asa ca daca as vedea filmul, as simti dezamagirea idealului in care continui sa cred.
Cartile pot deveni niste cioburi care, dupa ce le atingi, le descoperi frumusetea si misterul, dupa ce te ispitesc , te taie. Astfel ca, dupa ce devii unul de-al cartii , dupa ce intrii in lumea ei si o traiesti, apare finalul , implicit dezamagirea. Aceasta , din doua motive : poate interveni mahnirea adusa de sfarsitul povestii pe care incepusei s-o traiesti cu atata exaltare si fervoare , dar si a deznodamantului. Ultimele mele lecturi n-au avut un final tocmai fericit; n-am putut stapanii umezeala ochilor. Asadar, de ce n-as compara o carte cu un ciob?
Cred ca sunt genul de cititor care-si doreste cu adevarat “Povestea fara sfarsit” (M. Ende) . Ati citit cartea?Initial,da impresia unui basm pentru copii, dar e cartea in care ma regasesc perfect, iar Bastian este tipul cititorului din mine.
N-am mai gasit un lector asemenea mie, care sa se indragosteasca, la propriu, de personaje si sa sufere atat din cauza unei carti. Dar, cu toate astea, cititi!Nu lasati cartile prada prafului ! E singurul sfat bun pe care vi-l pot da , si pe care l-ati mai primit din partea altor cateva zeci de guri, si care nu ar trebui sa se auda in van !

Pierde-vara

Pentru ca nu e un lucru, o amintire sau un sentiment , ci timp, e aproape groaznic gandul ca pierzi vara . Ma auto-declar un “pierde-vara”  autentic.
Ce fac eu ca un pierde-vara? Zugravesc peretii cu plictiseala.
In ultimul timp n-am facut nimic. Am terminat doar de citit niste carti, am colindat aceleasi strazi ale orasului, am inghitit aelasi fum si m-am ingropat in monotonie. Nimic extraordinar in Craiova, nimic prin imprejurimi, atunci pe unde?!
Nu e vina mea ca nu fac nimic ! E vina … altcuiva! Dar daca ma scoti la inghetata , e ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat .
Luni imi schimb locul si ma mut la Biblioteca. Alta viata..

Fiinta mica, a venit vara!

Era o dimineata racoroasa cand se trezi sarutat de aer. Privi in jur si realiza ca era singur in mijlocul a milioane de fire de nisip. Deodata se simti purtat pe sus, parca zbura, dar nu, era spuma marii. Iesi cu greu la suparafata si ajunse pe mal, unde respira adanc, inundat de mirosul marii.
Prin ceata neagra nu deosebi decat puncte de lumina pe cerul palid- stele. De langa apa, luna il privea bland  si se simti incurajat de tacerea diminetii.
Se ridica, dar unde sa plece ? Ramase . Privi din nou in pustietatea plajei.Doar vantul si , rareori, pescarusii, ii stricau linistea. Isi aminti de marea anului trecut, de clipele lasate pe aceeasi plaja unde acum, pustiit, visa fericire, biruit de lacrimi.
Intunericul se risipi , iar culorile pictara inca o data cerul. Il cuprinse un sentiment nou, o dorinta de fuga, dar voia sa ramana, sa mai priveasca o data la locul unde razele de soare ii gadila pielea arsa si uscata de atata sare din mare in fiecare an, pe plaja unde a vazut primul rasarit de soare alaturi de ea.
De ce iubeste atat vara? De ce iubeste atat mare si mirosul sarat, alegele si scoicile ce-l taie in talpi ?De ce iubeste fierbinteala razelor de soare si sfarama asta de nisip in care-si scufunda trupul ud dupa ce iese din mare? . Iubeste toate acestea, pentru ca toate  sunt el  si el exista in toate acestea !

.. dar povestea fiecaruia continua

Plini de emotie ,  cu cele mai frumoase ganduri si amintiri ale  timpului petrecut impreuna, ne-am despartit joi, 4 iunie, de scoala in care am impartit totul timp de 8 ani.
Restaurantul Helin a gazduit petrecerea de adio a claselor a 8-a din scoala mea, o petrecere care ar fi tinut mult mai mult, daca profesorii s-ar fi bucurat macar jumatate din cat ne-am bucurat noi, de ea.
Bucurie, emotie, zambete, dorinte, dar si lacrimi, regret si tristete – au fost ingredientele amestecate in sala , toata seara.
Noi ramanem aceeasi, cu aceelasi ganduri si idei, aceleasi amintiri impreuna, aceleasi zambete si lacrimi… dar despartiti ! Aceiasi colegi am fost, in aceeasi clasa am ras, ne-am imbratisat , ne-am bucurat, ne-am certat , ne-am impacat si in aceeasi clasa ne-am despartit, urmand cai mai aproape sau mai departe de ceea ce am fost pana acum !

1 Iunie

La multi ani ! tuturor sufletelor de copil !

>:D<

Melodia verii mele

De unde atetea titluri?

Singura mea problema cu blogul a fost si va ramane cea a titlurilor articolelor mele. E aproape groaznic sa stai si sa gandesti un articol, sa-l structurezi si sa-l amplifici in esenta , dar e groaznic de-a dreptul sa-i gasesti un titlu, fapt ce nu e prea ok.
Iei ideea, o dezvolti, o aranjezi in pagina, o mai modifici eventual, o transcrii si totul pare ok. Apoi tragi linie si trebuie sa vii cu un headline. Pentru mine, acest headline ajunge sa genereze o durere de cap. Idei putine, inspiratie in ceea ce-l priveste- aproape deloc, si iata cum nu-mi iese niciodata un titlu care sa promoveze articolul din prima.

Cum rezolz problema? Se poate? Extragem esentialul, ok. Si daca esentialul meu e structurat pe mai multe idei?E?

Ok. ca tot am inceput un post si tot pomeneam de carti in articolele trecute, m-am apucat de “Adam si Eva” , de Rebreanu. Povestea urmareste evolutia sentimentala a personajului Toma Novac, ce traieste in 7 perioade difetite de timp, indragostindu-se de 7 femei diferite, in incercarea de a-si gasi sufletul pereche.
Opera este filozofica , aparent complicata, dar o poti pricepe. Debuteaza cu amanunte legate despre ideile filozifice ale unui fost profesor universitar bucurestean despre sufletul barbatilor, al femeilor si uniunea lor , ce rezulta dragoste.
Ideea conceperii romanului este asemanatoare cu cea din “Cel mai iubit dintre pamanteni” , unde protagonistul traieste de mai multe ori sentimentul iubirii , cu diferite femei , in cautarea celei perfecte.
Revin la “Adam si Eva” pe parcursul lecturarii ei .

Ce e val, ca valul trece

Sambata, 23 Mai 2009, 9.00- 20.00 : Mi-am cautat rochie si pantofi pentru banchet. Din sutele de modele, mi-am ales uunul de care ma intragostisem pe loc. Mi-a trecut. Nu-mi mai place. De ce fetelor, cand cauta ceva, nu le place nimic? Apoi, cand cautarile se termina, vad tot felul de rochii (in cazul de fata) pe care le-ar fi imbracat cu siguranta? Asta e unul din dezavantajele in a fi fata.
Dupa 11 ore de alergat prin toate colturile Bucurestiului, dupa momente in care am cedat nervos si am inceput sa plang, dupa lungi momente de decizie, mi-am ales o rochie care nu ma mai atrage acum.
Ok, gata cu rochia mea. Voi ce-ati ales?

Bucurestiul nu este un oras urat (am tinut sa subliniez asta) ! Circulatia groaznica, semafoarele puse din 3 in 3 metri (la propriu) , cladirile posomorate, aerul irespirabil si tot orasul imi capteaza fiecare fir al atentiei .
Weekendul acesta am reusit sa ajung in Parcul Eroilor . A fost prima data cand am mers , iar faptul ca l-am vazut noaptea , a facut sa ma indragostesc de locul acela.
Am ajuns pe la 12 in fata intrarii  si abia am reusit sa am strecor printre zecile de skateri , ciclisti si rolleri ce blocau poarta . Apoi, pe aleea larga , totul s-a mai calmat. De o parte si de alta a drumului , felinarele luminau stanele de piatra sculptate si aleile mici , ticsite de tineri. Rumoarea vocilor noastre se completa perfect cu imaginea si cadrul parcului , creand o atmosfera aproape de vis.
In fata mi se infatisa Monumentul Eroilor si  dupa un sir de trepte, ce mi s-a parut interminabil, m-a cuprins dorinta de a ramane singura; doar eu si faclia ce ardea in fata monumentului. Un sentiment ciudat, care mi-a facut inima sa bata cu putere. Admiratie, siguranta, fascinatie, poate patriotism ? Cu greu m-am desprins de pe loc , plecand si lasand in urma aleilor micute , unul din sentimentele ce ma fac sa tresar .

Bucurestiul are o groaza de locuri in care te poti “ascunde” . Unul din ele este “Valea Regilor” , o cafenea egipteana , amplasata intr-una din vagaunile orasului. In centru, cred ca prin spatele Tribunalului, printre cladiri vechi, gata sa cada , intr-un cadru oriental, sute de tineri fumeaza narghilea si beau cafele egiptene in fiecare seara.  Nu intrece cafenelele Starbucks, dar e locul perfect atat ziua, cat si noapte pentru cei ce vor sa scape de nebunia orasului. Uiti ca esti intr-o capitala europeana, prea putin fascinanta si treci intr-un alt mediu, prea bogat poate, pentru un oras in care domneste uratul (dupa unele pareri) .

Nehotararea inghite poporul, implicit pe mine

Vine nenorocirea aia de banchet de sfarsit de ciclu gimnazial si te apuca nebunia cand te gandesti la ce implica el.
Toata lumea e agitata si cauta sa fie cat mai deosebita in seara de 4 iunie .
Caut si eu asta, dar la Bucuresti. Ar trebui sa plec azi acolo si tot weekendul sa caut o rochie pe care n-o voi gasi . Doar ca plecatul asta impiedica alte planuri.

Nehotararea e un alt impas in viata mea cotidiana . Fac aia.Nu, n-o mai fac. Merg acolo. Chiar trebuie sa merg?  Plec. Nu pot sa mai raman?  Nehotararea nu ar trebui sa existe, ar trebui interzisa prin legea firii .