Plec…revin…iar plec…sau nu

Timpul.. da, timpul . Bine, hai sa nu dau vina pe orice. Pur si simplu mi-a pierit cheful, inspiratia si orice tragere de inima de a scrie. A contribuit si aglomeratia cu scoala si noua mea viata , in miiica parte.
Nu-mi mai cer scuze; n-am cui . Si de ce , pana la urma, cand pot face ce vreau ? Scriu cand vreau, punct. Am primit aceeasi intrebare de mai multe multe ori din partea cunoscutilor : “De ce nu mai scrii?”  Uite-asa , ca n-am chef . In fine, nu stau sa mai dau explicatii ca in alte dati trecute.

Spuneam ca viata mea s-a schimbat . Clar ! Sunt elev de liceu . A cui viata nu se schimba in perioada asta ?! Nu-mi zice ca nu s-a schimbat nimic dupa inceperea primului an la liceu , ca nu  cred .
Sunt la IX H in C. N. Fratii Buzesti , intr-o clasa de 25 de fete si 4 baieti. Detalii… M-am acomodat repejor cu programul si tot ce impune el.  Surprinzator, chiar n-am oroare de a merge la scoala. Entuziasmul s-a cam risipit, fata de prima zi, cand am fost probabil singurul elev de liceu zambind in scoala. De atunci, suport presiunea oricarei zile, greutatea de a ma trezii la 6 dimineata si de a face fata intreeeaga zi. Poate fi greu, chiar este, dar mi-am intrat in ritm.
Inca nu stim ce e aia ” a fi liceean” . Noi mergem zilnic la scoala, dam constiincios lucrari si ne inghesuim sa fim ascultati.N-am chiulit niciodata (cel putin eu) si suntem extreeeem de linistiti. Dar e prea devreme ca sa ma plang .
Am o clasa frumoasa, spre norocul meu . Nu, nu ferestrele si usa , nici dulapul din spatele clasei, ci colegii. Trebuie doar sa invatam sa profitam de orele petrecute impreuna .

In alta ordine de idei, continui cu succes lectiile de teatru.

Incerc sa ma tin de treaba , dar poate iar imi va pieri cheful sau satisfactia de a scrie.

Iata-ma !

Am luat o pauza de scris fara voia mea. A fost ca o vacanta, dar incerc sa revin.  In timpul asta m-am gandit sa inchid blogul si , initial pentru asta intrasem acum, dar imi mai acord o sansa. Inspiratia si timpul , dar si temele presupuselor articole au fost in pana , un fenomen des intalnit in viata blogului meu.  Cu toate ca sunt sigura ca nu voi fi consecventa in aceasta privinta, il pastrez, asa cum e; e al meu.

Vara e pe sfarsite. Calendaristic, mai sunt 5 zile , dar se aude ca se prelungeste pana in octobrie , din cauza incalzirii globale. Era de asteptat. N-o sa ne sufocam in aceleasi 40 grade C,  dar daca se presupune a fi o prelungire a verii, e de asteptat sa nu scapam nici de 30 grade C.
A trecut destul de repede vara, si vacanta o data cu ea. Caldura mare, apa multa, soare destul , muzica buna, prieteni noi, vechi, iubiri gasite , nisip ars, ochelari de soare, umbra , cumparaturi, vicii renascute, petreceri, internet , scrisori, carti, clipe de euforie , altele de tristete, zambete cu kilogramul  , si ce se mai poate adauga pe lista unei veri. Asa am petrecut.
Imi propusesem multe la inceput, dar n-am ajuns sa le realizez pe toate. Dau vina pe soare .

Las in urma vara (pacat..) si pornesc , deocamdata cu gandul, catre viata de liceu. 2 saptamani pana atunci si m-au cuprins emotiile, teama , dar si nerabdarea. Voi dedica , probabil un lung articol primei zile de liceu. Impresii, dezamagiri, asteptari, etc.

Printre altele, vara asta m-am indragostit de zeci de melodii. Iata una. Enjoy !
Sander Van Doorn feat. Robbie Williams – Close my eyes

Eu, azi, aici, am cinspe !

Daca acum exact un an abia mi se uscase tusul pe buletin, anul acesta sunt viitorul liceean, a carui copilarie e pe sfarsite .
N-am asteptat ziua asta tot anul, crezand ca ma face sa  ma simt mai bine, mai mare, mai matura. Spre surprinderea mea, am o senzatie straina cand imi spun “Am 15 ! Am 15 ! ” . Constat astfel, ca in fiecare an, pe 5 august, ca intr-adevar incep sa cresc si sa ma schimb.

Imi doresc tot ce e mai bun ! (:

Lucruri noi

M-am hotarat, intrun sfarsit, sa ma apuc sa invat latina. Facea parte din planurile mele pe vara asta.
Am facut rost de mai multe carti de latina si am inceput sa selectez, astfel incat sa-mi creez asa-zisul meu manual . Imi va usura munca.
Invat latina pentru ca imi place, pentru ca imi va folosi, pentru ca nu toata lumea va sti latina.
A fost primul an in care am studiat limba. Initial, nu m-a atras cu nimic si uram sa-mi petrec ultima ora din saptamana inchisa in clasa cu o profesoara nebuna, care numai latina n-o preda. Am inceput insa, sa citesc acasa si mi-a placut. Acum, ca la liceu voi avea o ora de optional in care se va preda latina si voi fi nevoita sa stiu ceva, e un motiv in plus sa ma apuc s-o invat .
Nu vreau sa dau la Drept (dar , cine stie), dar sunt absolut sigura ca imi va folosi daca voi invata. E o limba moarta , dar va ajuta la ceva faptul ca o invat acum.
Nu multi au predilectii spre a invata o limba noua ( si aici nu vorbim de cele uzuale, ca engleza, franceza, germana, spaniola sau italiana), cu atat mai mult spre latina, care a disparut de mult , dar despre care ar trebui sa stim ,macar din patriotism.
Deci, invat latina.

Prea mult praf, strica

Mi-am scuturat genele si a cazut mult praf. Le-am tinut nemiscate, gandindu-ma ca, poate , astfel voi crea impresia interesului.
Citesc mult; mult de tot, adica mai mult decat citeste marea majoritate a copiilor de varsta mea, deci citesc mult. Ma indragostesc la fel de repede , si din acestea doua rezulta dezamagirea. As sta sa ma gandesc la mai multe fapte ce duc la dezamagire, dar nu. Aici e vorba de o deceptie a cartilor.
Am indraznit prima oara sa ma indragostesc de Micul Print , din cartea cu acelasi nume a lui Antoine de saint-Exupery. Si nu m-am indragostit de poveste, asa cum se mai intampla, ci de personaj. Am avut libertatea de a-i crea infatisarea , l-am cunoscut printre randuri, apoi am visat luni de zile la el . Continui…
Daca ati citit “Padurea spanzuratilor” sigur stiti cine a fost , si este Apostol Bologa (mereu ii confund numele cu cel al lui Calistrat Bogza, din “Baltagul”).  Imaginatia mi l-a facut perfect , chiar daca romanul ilustreaza mai multe greseli ale acestuia, asa ca daca as vedea filmul, as simti dezamagirea idealului in care continui sa cred.
Cartile pot deveni niste cioburi care, dupa ce le atingi, le descoperi frumusetea si misterul, dupa ce te ispitesc , te taie. Astfel ca, dupa ce devii unul de-al cartii , dupa ce intrii in lumea ei si o traiesti, apare finalul , implicit dezamagirea. Aceasta , din doua motive : poate interveni mahnirea adusa de sfarsitul povestii pe care incepusei s-o traiesti cu atata exaltare si fervoare , dar si a deznodamantului. Ultimele mele lecturi n-au avut un final tocmai fericit; n-am putut stapanii umezeala ochilor. Asadar, de ce n-as compara o carte cu un ciob?
Cred ca sunt genul de cititor care-si doreste cu adevarat “Povestea fara sfarsit” (M. Ende) . Ati citit cartea?Initial,da impresia unui basm pentru copii, dar e cartea in care ma regasesc perfect, iar Bastian este tipul cititorului din mine.
N-am mai gasit un lector asemenea mie, care sa se indragosteasca, la propriu, de personaje si sa sufere atat din cauza unei carti. Dar, cu toate astea, cititi!Nu lasati cartile prada prafului ! E singurul sfat bun pe care vi-l pot da , si pe care l-ati mai primit din partea altor cateva zeci de guri, si care nu ar trebui sa se auda in van !

Pierde-vara

Pentru ca nu e un lucru, o amintire sau un sentiment , ci timp, e aproape groaznic gandul ca pierzi vara . Ma auto-declar un “pierde-vara”  autentic.
Ce fac eu ca un pierde-vara? Zugravesc peretii cu plictiseala.
In ultimul timp n-am facut nimic. Am terminat doar de citit niste carti, am colindat aceleasi strazi ale orasului, am inghitit aelasi fum si m-am ingropat in monotonie. Nimic extraordinar in Craiova, nimic prin imprejurimi, atunci pe unde?!
Nu e vina mea ca nu fac nimic ! E vina … altcuiva! Dar daca ma scoti la inghetata , e ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat .
Luni imi schimb locul si ma mut la Biblioteca. Alta viata..

De ce? Cum? Cand?

Am o scuza destul de .. scuzabila pentru faptul ca nu am mai scris in ultimele zile. Au fost zile aglomerate, cand n-am avut nici internet, am supravietuit cu ajutorul telefonului , dar a trecut .
Am aflat saptamana trecuta ca voi fi eleva Colegiului National Fratii Buzesti , sectia Filologie Bilingv Engleza, ceea ce ma bucura enorm. A fost prima mea optiune si stiu ca va fi bine, alegand partea de uman. Am fost si m-am inscris si acum am scapat de orice grija. Astept doar inceputul anului scolar. Il astept?

E imposibil a nu deschide si eu subiectul care a intrat in ordinea zilei in ultima saptamana , care ne-a invadat canalele de stiri, muzica si informatii – moartea lui Michael Jackson.
MJ nu a avut niciodata vreo influenta in viata mea, pentru ca l-am descoperit tarziu, cand toata gratia si faima lui se dizolvasera, dar nu pot mintii ca nu imi plac muzica si miscarile sale de dans.
Odata cu moartea sa, cred ca a fost mai mediatizat ca in ultimii 5-6 ani. Isi merita spectacolul in care i-au fost transformate funerariile de astazi in L.A .
Inainte, Mj mi se parea o persoana fictiva , si asta pentru ca nu i-am ascultat indeajuns muzica si pentru ca am citit toate barfele  si acuzatiile legate de el . Acum, in ultimele zile, deschizand televizolul si urmarind , pe orice post, la orice ora din zi si din noapte, emisiuni cu si despre el , am inceput sa cred  in existenta sa ( nu e o exprimare chiar exacta ) . A fost facut sa traiasca mai mult ca oricand, probabil. N-am trait in perioada gloriei sale, iar anii “despre Michael Jackson” pe care i-am prins eu , nu au fost unii care sa-l ridice in din nou in ochii fanilor ; poate  si asta a avut un rol in crearea imaginii mele despre el.
Constatam , deci , ca oamenii mari ai lumii, ai scenei, incep sa se stinga.

Am reusit sa aleg “They don’t care about us” ca melodie preferata.

 

P.S : Numarul “Viva” de saptamana asta este in memoriam Michael Jackson.

Toti pe-un val

Soare, apa, nisip, scoici, pietre, muzica, agitatie, nopti albe, vicii renascute si cei mai buni prieteni – ingredientele vacantei de anul acesta. Sapte zile cu putine ore de somn , multa muzica si mult soare , pe plaja din Jupiter si  in cluburile din Neptun.
N-am facut poze, n-am baut, n-am distrus nimic, n-am patit nimic, n-am vazut rasaritul propriu-zis, n-am stat in ploaie, n-am racit.
Am dormit putine ore, am ras pana la epuizare, am ascultat Vama Veche din gura Ruxandrei, am inghetat in apa , m-am taiat in scoici si in pietre, am ratat rasaritul.

In concluzie, a fost o vacanta placuta, cu care ma obisnuisem; acum ma simt singura pe aici, fara ei.

Pentru maine

Nu cred ca voi avea timp maine sa scriu, asa ca imi iau in seara asta “la revedere” pentru o saptmana . Maine noapte ( luni de dimineata) plec la mare. Mi-am luat cele mai bune accesorii pentru o vacanta pe litoral – cei mai buni prieteni- si de luni o sa ma gandesc la voi, dragilor, ca la niste pesti pe uscat, care veti sufla praf, cum am facut-o si eu pana acum, si cum o voi mai face, in orasul asta , in timp ce-mi voi rasfata pielea sub soare , pe nisip .
Nu promit ca mai scriu saptamana asta.