Fiinta mica, a venit vara!

Era o dimineata racoroasa cand se trezi sarutat de aer. Privi in jur si realiza ca era singur in mijlocul a milioane de fire de nisip. Deodata se simti purtat pe sus, parca zbura, dar nu, era spuma marii. Iesi cu greu la suparafata si ajunse pe mal, unde respira adanc, inundat de mirosul marii.
Prin ceata neagra nu deosebi decat puncte de lumina pe cerul palid- stele. De langa apa, luna il privea bland  si se simti incurajat de tacerea diminetii.
Se ridica, dar unde sa plece ? Ramase . Privi din nou in pustietatea plajei.Doar vantul si , rareori, pescarusii, ii stricau linistea. Isi aminti de marea anului trecut, de clipele lasate pe aceeasi plaja unde acum, pustiit, visa fericire, biruit de lacrimi.
Intunericul se risipi , iar culorile pictara inca o data cerul. Il cuprinse un sentiment nou, o dorinta de fuga, dar voia sa ramana, sa mai priveasca o data la locul unde razele de soare ii gadila pielea arsa si uscata de atata sare din mare in fiecare an, pe plaja unde a vazut primul rasarit de soare alaturi de ea.
De ce iubeste atat vara? De ce iubeste atat mare si mirosul sarat, alegele si scoicile ce-l taie in talpi ?De ce iubeste fierbinteala razelor de soare si sfarama asta de nisip in care-si scufunda trupul ud dupa ce iese din mare? . Iubeste toate acestea, pentru ca toate  sunt el  si el exista in toate acestea !