Exista unele melodii pe care le urasc doar din faptul ca-mi plac prea mult , ca cea de fata. Daca nu-mi amintea de ea aseara, nu ajungea sa-mi trezeasca amintiri si sa devina una din acele melodii pe care nu suport sa le mai ascult.
Dragii mei,
Poate ca uneori ne-am gandit prea des sa ajungem in timpul acesta , la finele a 8 ani in care am trait impreuna 6 ore pe zi, 5 zile pe saptamana. Am ajuns in punctul in care probabil ca nu ne-am mai dorit asa mult sa vina in ultimul timp.
Am trait 8 ani cu bucurie, tipete, batai, reusite, esecuri, obstacole, lacrimi, zambete, speranta, sustinere, deznadejde, nedreptate, certuri, impacari, imbratisari, palme, ghionturi, tachinari, atasament, ura, invidie, iubire, prietenie; acesti ani sunt pe sfarsite !
Am ramas acum cu prieteni buni, cu speranta ca nu ne vom desparti pentru totdeauna si cu cele mai frumoase amintiri.
Multumesc pentru toate momentele , fie ele bune, sau nu, alaturi de voi , in clasa in care ne-a tinut intre peretii ei verzi , stropiti cu veselia noastra, si in scoala dupa al carei gard ne-am intalnit zilnic, impartasindu-ne gandurile.
Cu drag,
Eu ! >:D<
(pentru cei mai buni colegi pe care i-as fi putut avea )
Nici prea-prea, nici foarte-foarte, versuri lungi , limbaj expresiv , coerenta in idei si autor bun. Asta caut.
Vara asta dau proba la actorie . Pana in august mai e ceva, dar trebuie sa pregatesc o poezie. Suna ca si cum as merge la serbarea verii si cu buchetelul de maci in manutele-mi arse de soare si inalt spre zare poemul cel mai drag.
Nu-mi gasesc “poemul cel mai drag”, dar caut opera lirica ce-mi contureaza trasaturile morale.
Tot cotrobai prin biblioteca plina de Eminescu si, ghici ce ! Pe ultimul raft, sus de tot, gasesc volumul de versuri al lui Ion Minulescu, plin de praf pe filele galbene, scrise cu slove marunte si aproape sterse de timp. Internetul m-a lasat sa descopar tarziu acest volum.
La Stefania a fost prima data cand l-am citit pe Minulescu si mi-a placut. Tot de la ea am furat si obiceiul de a ma pierde printre versuri in fata ecranului. Acum petrec mult timp “rasfoind” pagini web de acest gen.
Ma abat de la ipoteza postului.
Nu-mi plac poeziile clasice, gen “Odisee” . Prefer versurile albe, inegale, ce nu se caracterizeaza neaparat prin muzicalitate. Aproape ca ma plictiseste Eminescu si doar prin ideea fundamentala a poeziilor ma tine atrasa de ele. Alecsandri, Goga, Toparceanu, St. O. Iosif mi se par nestridenti si inschisi in corola lor de banalitate; mult prea inchisi.
Pentru proba vreau sa aleg din Minulescu, Bacovia, Cassian sau N. Stanescu.
N-am sa aleg pentru asemenea scop un pastel, o poezie istorica , una ce priveste doar aspectul fizic si chiar nici o odisee. Imi trebuie interpretare , joc scenic, implicare afectiva, nu ridicarea in slavi a soarelui ce-si oglindeste lumina in picaturile de ploaie (ca de exemplu).
Trebuie sa fiu in fata unei sali goale, recitand poezia ce ma reprezinta, ca sa fiu eu in realitate.
Propuneri in materie de ce-as putea alege?
Singura mea problema cu blogul a fost si va ramane cea a titlurilor articolelor mele. E aproape groaznic sa stai si sa gandesti un articol, sa-l structurezi si sa-l amplifici in esenta , dar e groaznic de-a dreptul sa-i gasesti un titlu, fapt ce nu e prea ok.
Iei ideea, o dezvolti, o aranjezi in pagina, o mai modifici eventual, o transcrii si totul pare ok. Apoi tragi linie si trebuie sa vii cu un headline. Pentru mine, acest headline ajunge sa genereze o durere de cap. Idei putine, inspiratie in ceea ce-l priveste- aproape deloc, si iata cum nu-mi iese niciodata un titlu care sa promoveze articolul din prima.
Cum rezolz problema? Se poate? Extragem esentialul, ok. Si daca esentialul meu e structurat pe mai multe idei?E?
Ok. ca tot am inceput un post si tot pomeneam de carti in articolele trecute, m-am apucat de “Adam si Eva” , de Rebreanu. Povestea urmareste evolutia sentimentala a personajului Toma Novac, ce traieste in 7 perioade difetite de timp, indragostindu-se de 7 femei diferite, in incercarea de a-si gasi sufletul pereche.
Opera este filozofica , aparent complicata, dar o poti pricepe. Debuteaza cu amanunte legate despre ideile filozifice ale unui fost profesor universitar bucurestean despre sufletul barbatilor, al femeilor si uniunea lor , ce rezulta dragoste.
Ideea conceperii romanului este asemanatoare cu cea din “Cel mai iubit dintre pamanteni” , unde protagonistul traieste de mai multe ori sentimentul iubirii , cu diferite femei , in cautarea celei perfecte.
Revin la “Adam si Eva” pe parcursul lecturarii ei .
Sambata, 23 Mai 2009, 9.00- 20.00 : Mi-am cautat rochie si pantofi pentru banchet. Din sutele de modele, mi-am ales uunul de care ma intragostisem pe loc. Mi-a trecut. Nu-mi mai place. De ce fetelor, cand cauta ceva, nu le place nimic? Apoi, cand cautarile se termina, vad tot felul de rochii (in cazul de fata) pe care le-ar fi imbracat cu siguranta? Asta e unul din dezavantajele in a fi fata.
Dupa 11 ore de alergat prin toate colturile Bucurestiului, dupa momente in care am cedat nervos si am inceput sa plang, dupa lungi momente de decizie, mi-am ales o rochie care nu ma mai atrage acum.
Ok, gata cu rochia mea. Voi ce-ati ales?
Bucurestiul nu este un oras urat (am tinut sa subliniez asta) ! Circulatia groaznica, semafoarele puse din 3 in 3 metri (la propriu) , cladirile posomorate, aerul irespirabil si tot orasul imi capteaza fiecare fir al atentiei .
Weekendul acesta am reusit sa ajung in Parcul Eroilor . A fost prima data cand am mers , iar faptul ca l-am vazut noaptea , a facut sa ma indragostesc de locul acela.
Am ajuns pe la 12 in fata intrarii si abia am reusit sa am strecor printre zecile de skateri , ciclisti si rolleri ce blocau poarta . Apoi, pe aleea larga , totul s-a mai calmat. De o parte si de alta a drumului , felinarele luminau stanele de piatra sculptate si aleile mici , ticsite de tineri. Rumoarea vocilor noastre se completa perfect cu imaginea si cadrul parcului , creand o atmosfera aproape de vis.
In fata mi se infatisa Monumentul Eroilor si dupa un sir de trepte, ce mi s-a parut interminabil, m-a cuprins dorinta de a ramane singura; doar eu si faclia ce ardea in fata monumentului. Un sentiment ciudat, care mi-a facut inima sa bata cu putere. Admiratie, siguranta, fascinatie, poate patriotism ? Cu greu m-am desprins de pe loc , plecand si lasand in urma aleilor micute , unul din sentimentele ce ma fac sa tresar .
Bucurestiul are o groaza de locuri in care te poti “ascunde” . Unul din ele este “Valea Regilor” , o cafenea egipteana , amplasata intr-una din vagaunile orasului. In centru, cred ca prin spatele Tribunalului, printre cladiri vechi, gata sa cada , intr-un cadru oriental, sute de tineri fumeaza narghilea si beau cafele egiptene in fiecare seara. Nu intrece cafenelele Starbucks, dar e locul perfect atat ziua, cat si noapte pentru cei ce vor sa scape de nebunia orasului. Uiti ca esti intr-o capitala europeana, prea putin fascinanta si treci intr-un alt mediu, prea bogat poate, pentru un oras in care domneste uratul (dupa unele pareri) . 
Vine nenorocirea aia de banchet de sfarsit de ciclu gimnazial si te apuca nebunia cand te gandesti la ce implica el.
Toata lumea e agitata si cauta sa fie cat mai deosebita in seara de 4 iunie .
Caut si eu asta, dar la Bucuresti. Ar trebui sa plec azi acolo si tot weekendul sa caut o rochie pe care n-o voi gasi . Doar ca plecatul asta impiedica alte planuri.
Nehotararea e un alt impas in viata mea cotidiana . Fac aia.Nu, n-o mai fac. Merg acolo. Chiar trebuie sa merg? Plec. Nu pot sa mai raman? Nehotararea nu ar trebui sa existe, ar trebui interzisa prin legea firii .
Am promis ca revin dupa ultima teza, si iata-ma ! Nu puteam sa las carcotasii sa-si satisfaca placerea de a-si face meseria .
N-am mai scris de fix 2 luni si mi se pare putin ciudat sa o fac din nou. Nici nu stiu cum mai functioneaza blogul asta si pare ca mi-am iesit din mana in privinta scrisului. O sa-mi revin.
Am renuntat la blog pentru un timp ca sa ma ocup de scoala si a iesit mai bine ca niciodata .
Ce-am facut in acest timp? Nici nu stiu cu ce sa incep. Au fost o sumedenie de intamplari marunte , dar semnificative. Am luat hotarari , am renuntat la unele lucruri, am inceput altele, am dat-o in bara, am iesit din incurcaturi si mi-am petrecut ultimele luni de gimnaziu.
Da, aici voiam sa ajung, la finele unor ani pe care abia acum am inceput sa-i apreciez. Vine sfarsitul unei perioade de care am profitat putin , care-mi va lipsi si pe care n-am s-o mai gasesc nici in cele mai vechi poze. Iar devin nostalgica .
Sentimentul asta de nostalgie e tot mai prezent in mine. Stiti ce iese in contopirea cu teama si regretul? Cel mai cumplit sentiment pe care-l pot suporta . Si asta mi-a adus ultimul timp.
Am reusit sa termin “Cel mai iubit dintre pamanteni” , printre caiete de romana , culegeri de matmatica si harti de geografie. Asta se intampla acum mai bine de 1 luna. Cartea? Cartea a fost geniala. Complicata, filozofica, naturala si impresionanta.
Postul asta era menit ca fiind unul introductiv; dupa atata timp, trebuia sa existe . Intru in prea multe amanunte si ma voi pierde in ele. In urmatoarele posturi dau sfaturi GRATIS despre carti , transimt cele mai calde urari si devin din nou nostalgica (sentiment ce incepe sa ma subjuge).
