Si artistii trebuie sa traiasca

Am inceput sa-mi regasesc inspiratia, insa nu in cantitatile dorite. Bine si-asa, decat nimic.

Zilele expozitiei de carte \”Gaudeamus\” , din incinta TNC-ului s-au sfarsit (maine e ultima zi,daca mai prindeti ceva). Ca orice craiovean dornic sa-si reinnoiasca biblioteca, am fost acolo, de unde m-am intors cu mana goala. Nimic din sutele de carti nu mi-a atras atentia. Initial, pusesem ochii pe o carte de filosofie, apoi pe \”Anti-Lolita\” , apoi pe \”Vreau sa devin prost\” , apoi pe \” Scrisoare de dragoste\” si am plecat cu foi , si calendare, ziare, si alte amaraciuni.

In alta ordine de idei, stiati ca sunt \”Zilele Marin Sorescu\”? Nici eu, pana azi. 3 postere mi-au atras atentia, dar n-am gasit nimic concret : cat dureaza, in ce consta asta, unde se tin festivitatile, daca sunt.

1 Martie – Martisor. Mi-am luat unul si am luat si celor care merita. La multi ani ! De 1 Martie am patru dorinte confidentiale.

Concluzia zilei de azi : intr-un Paradis al tehnologiei, e greu sa mai apreciezi un artist la adevaratele valori culturale. Ca de exemplu, pictura incepe, usor-usor sa fie inlocuita cu succes de fotografie. Artistii plastici vor iesi la pensie inainte de vreme , si asta pt ca oamenii din societatea moderna au uitat de aprecierea adevaratelor valori. N-o sa mai aven pictori, o sa avem fotografi, n-o sa mai avem muzicieni, ci DJ, nu mai avem scriitori, avem internet , s.a.m.d.
Am inceput sa traim intr-o societate fara \”printipuri\” , care va disparea in neant.

Pierdut insipratie in zona centrala. Ofer recompensa!

E greu sa traiesti fara inspiratie in zilele noastre. Foarte…

Cred ca au trecut doua zile de cand zac asemenea unui peste pe uscat, fara strop de idee noua, diferita, ciudata, poate.  Nicio revelatie, nimic. Privesc in jur fara pic de interes si fara ca nimic sa-mi sara in ochi si sa-mi spuna “Eu sunt…da…” cu o imitatie de voce lacoma. Ah..
 Unde e atmosfera aia nebun de misterioasa ce ma cutremura zilnic?

Pierdut inspiratie in zona centrala. Ofer recompensa! Ce-i asta? Un titlu posomorat, muribund, scapat de plictiseala ultimelor zile. Macar traieste, cu toate ca virtual.

Si, TOTUSI, eu ce ma fac?

Reusind sa tachinez timpul

Cred ca s-a saturat de cate ori ma uit la el zilnic, de ani buni incoace, dar n-am ce-i face – e peste tot ! E acasa, e la scoala, e in masina, e pe strada – oriunde si oricand .
Da… dar si lui ii place! Se inchide inghesuit intre cadrane , de cele mai multe ori argintii, si-si misca membrele. Des se intampla sa se lipeasca, din cadranele sale, de mine si nu pleaca pana nu-l indepartez cu cealalta mana. Da, sta pe mana mea, sa-l vad tot timpul, sa stiu ca e acolo, si ca nu va pleca vreodata, nici dupa Apocalipsa.

Sunt neobisnuit de obsedata de ceea ce-l reprezinta si,intr-un fel, e tachinare reciproca.
Reusesc sa-l enervez uneori si pare a-si invarti membrele cu o si mai mare rapiditate ca de obicei. Asta nereusind, insa, sa determine slabirea lui din vedere. Se intampla sa mearga si mai incet ca stiloul meu alunecand pe hartie, dar rareori. Dragut din partea lui si atunci.
In orice caz, privirea mea il urmareste continuu si pare a se imbolnavi cand nu il zareste acolo, la locul lui, in cadranul de la mana, sau cel de pe perete, sau de pe birou.
Grabindu-se,parca , sa prinda urmatoarea primavara insufletit ( naivul..), trece pe langa fiinta mea, nevazand-o. Nu-l blamez pentru asta, el face ce vrea. Cred ca uita de problemele existentiale ale unei pustoaice de 15 ani , ce incearca absorbirea fiecarei picaturi din el. Uita-saracul, inchis in cadranul lui de plastic… uita…

Noi ce mai citim acum?

Acum ca tehnologia si, in mod cat se poate de special, internetul, au luat locul chiar si cartilor de joc, cine se mai oboseste sa intre intr-o librarie?
Si, daca se intampla s-o facem, cartile vechi, autohtone, sau straine, sunt acum inlocuite de cele noi cu autori tineri si necunoscuti, fara experienta in ale scrierii, cateodata si fara talent.

Ultima data cand am cautat o carte “veche” intr-o librarie a fost acum 3-4 ani cand imi trebuia Cosbuc la scoala.De atunci profit de biblioteca de acasa cu numeroase carti mostenite sau date de prieteni care au trecut de perioada de a le mai citi. Si, recunosc faptul ca nici n-am mai cautat disperata prin librarii un autor care nici macar nu se mai publica, dar nici nu mi-am impiedicat mainile  intr-una pe unde am fost.

Ce e “in”? Cartile cu autori noi, care reusesc si a o da in bara cateodata. Cu toate astea, ei stiu ce se cere (in cazul in care se mai cere; si, doamne-ajuta, oamenii mai citesc !! si cu atatea DVD-uri si carti audio , si filme ,si..).
Exista si cazuri in care scriitorii buni se pierd, de cele mai multe ori din lipsa banilor, a sponsorilor, sau a lipsei de sustinere morala. As putea face o comparatie intre scriitori si flori. Pot fi ca florile : cele frumoase si placute se prind greu, buruienele apar zilnic, dar amandoua pot disparea odata cu venirea anotimpului rece.

Nu ma simt in masura de a da sfaturi, dar uite c-o fac ! Nu aruncati cartile cu autori “invechiti” ! Unii vor sa le aiba . Imprumutati ca sa cititi (daca nu cumparati) , daca nu de la biblioteca, de la prieteni !

Ce-mi place si ce nu in materie de carti :
Nu-mi place Creanga! Deloc ! Recunosc faptul ca am copilarit cu iezii din “Capra cu trei iezi”, ca eram biruita de ura cand mi se citea “Fata babei si fata mosului” sau “Soacra cu trei nurori”, si ca eram extrem de satisfacuta la sfarsitul ” Pungutei cu doi bani” ; am crescut si mi-am dat seama ca Ion Creanga nu e pentru mine, iar “Amintiri din copilarie”  nu m-a fascinat absolut deloc . Am citit-o din obligatie, pentru scoala. Daca m-as apuca sa scriu o carte in genul aceleia , in care sa  prezint cu lux de amanunte copilaria mea, cred ca ar iesi mult mai bine, sincer . Revenind la Creanga si scrierile lui : atunci nu apreciam literatura si, indiferent ca mi se citea o poveste intr-adevar prost scrisa, dar cu subiect captivant, sau “Craiasa zapezii” “Alba-ca-zapada” “Frumoasa din padurea adormita” “Fat-Frumos si merele de aur”, sau alte basme si povesti de Ispirescu, Grimm, Andersen, etc, eram la fel de patrunsa de subiect, nicidecum de maiestria cu care era prezentat.
Nu mi-a placut foarte mult nici Sadoveanu, pe care l-am citit mai tarziu de anii fragezi ai copilariei. Am primit printr-a 3-a sau a 4-a “Fratii Jderi” si doar cand privesc la cartea de circa 7 cm grosime asezata in biblioteca, de unde n-a iesit niciodata, ma razgandesc .N-am indraznit niciodata sa ma apuc de ea, si probabil n-o voi face. Singura carte de Sadoveanu care mi-a placut a fost “Baltagul”. Culmea, nici “Dumbrava minunata” nu m-a atras foarte tare la vremea ei. Probabil asta si din cauza ca am asociat mereu filmul (in care protagonista era jucata de aceeasi actrita) si povestea cu cea a “Veronicai” (film pe care l-am vazut inainte de ecranizarea cartii lui Sadoveanu)

La polul opus, de partea autorilor ce mi-a placut si inca o fac, se afla Antoine de Saint-Exupéry, care m-a fascinat cu “Micul print” – geniala poveste ! Tot aici se afla Michael Ende, pe care l-am citit anul trecut, I.S. Turgheniev, nu stiu cat de comercial este, dar imi place cum scrie, Jules Verne, cu “Un bilet de loterie” , Hector Malot , cu “Singur pe lume” , Jules Renard, Liviu Rebreanu, A.I. Odobescu, si lista poate continua la nesfarsit.

Din punct de vedere al creatiilor lirice, nu mi-au placut Alecsandri, Ana Blandiana, Cosbuc, Lucian Blaga si pana cum ceva vreme, nici Eminescu. In schimb, imi place la nebunie Minulescu, Nina Cassian, George Tarnea, Octavian Goga, Nichita Stanescu, St. O. Iosif , si , la fel, lista poate continua.

Ca sa ma integrez in lumea celor care au chestionare pe blog, uite unul. Si vreau raspunsuri sincere si nu cautate pe net sau in biblioteca.

1. Care a fost ultima carte citita?
2. Scriitorul preferat
3. Poetul preferat
4. Genul de carti care te atrage
5. Care a fost ultima poezie citita?
6. Cartea preferata
7. Poerzia preferata
8. Recomandari?

Va salut!

Sunt ale mele! Da..

Da… le am ! Sunt ale mele ! :))
Mi le-a adus Alex azi.

De vorba cu un actor

” Actoria, dragii mei, este amanta mea, desi nu sunt casatorit” - n-am spus-o eu.
N-am intalnit multi actori in viata particulara, dar cei pe care ii cunosc personal sunt… diferiti. Diferiti fata de ce? Fata de ei. Poti asculta confesiunile unui actor de teatru fara a te satura sa-i sorbi fiecare cuvant si fiecare gest, si fara a ramane indiferent la povestea lui de viata.

Azi am avut ocazia de a-l reintalni pe unul dintre actorii TNC-ului. Fata mea a schitat un gest de perplexitate la auzul povestii din ultimele luni ale acestuia. ” Actoria te omoara incet, desi o iubesti” . Cine ar fi crezut ca din cauza meseriei sale viata i s-a schimbat in mod radical in ultimele luni si ,totusi, continua a juca.
Iubeste actoria si face asta din adancul celei mai mici particele din suflet. M-a chemat sa dau examen in vara, sa pot merge la teatru.

Si, totusi, actoria e grava. Te molipsesti usor-usor si daca-o simti , atunci te omoara. Cu toate astea, o vreau !

Va salut !

P.S : am luat 9,70 la geografie b-) . faza urmatoare e in aceeasi zi in care e concertul .

Carte (I)

In Zanele punkiste din New York Martin Millar ofera cititorului o alta imagine a obisnuitelor zane, ce ne-au umplut tuturor imaginatia copilariei. Culorile deschise si jucause, praful de stele, licorile magice – tot ce tine de autenticele zane , se transforma in cartea de fata radical, in sex , droguri si alcool, zanele lui Millar fiind atrase de influentele punk , viata rebela, si nu de cantece de leagan si viata in castele de clestar.

Morag si Heather intruchipeaza tipul unor astfel de zane, izgonite din Scotia lor natala din cauza rebeliunii , cu care clanurile zanesti influente nu sunt obisnuite. Ajung in New York-ul contemporan , unde infrunta oamenii care nu mai au credinta zanelor si a povestilor lor, dar raman alaturi de 2 personaje ce reusesc sa le vada. Astfel, Morag ramane alaturi de Kerry , o fata tanara ce atrage privirile uimite de delicatetea trasaturilor ei , dar care ascunde boala ce o omoara usor – Crohn , iar Heather cu cel pe care il crede ruda si prieten , Dinnie, un tanar obsedat de posturile erotice de televiziune, indiferent cu ce e in jur si irascibil.

Pe langa cele doua zane ciulin , povestea prezinta si alte clanuri de ale acestor creaturi, din diferite parti ale metropolei, starnind actiuni ale zanelor scotiene (Petal,Tulip, Maeve, etc), fugare din tara natala , actiuni cu tenta rasista.

Millar, intr-un numar relativ mic de pagini, reuseste sa cuprinda actiuni complexe ale unor zane neobisnuit de nonconformiste , starnind interesul lectorului .

Cartea nu poate fi incadrata intr-o categorie anume de citittori, caci imbina elemente diverse. Cu toate acestea,  nu este recomandata copiilor, mai ales datorita limbajului putin prea obscen pentru o categorie de varsta frageda.

Schimbam

Adica schimb, ca sunt singura pe-aici.
M-am gandit sa intorc blogul la 180 de grade si sa il refac, aproape din temelii.
Am schimbat titlul si am de gand sa schimb si stilul . NU mai scriu toate lucrurile neinsemnate, ci lucruri care merita citite .

Sper sa reusesc. Imi va lua ceva timp sa imi schimb temele posturilor, dar usor-usor voi izbuti si voi iesi invingatoare la mal ! Gata, gata !

Reiau discutia (desi e mai mult un monolog, dar poate se gaseste cineva care sa discute cu mine) despre zapada.

A nins non-stop (cred) si zapada a facut un singur lucru bun pentru mine : mi-e ridicat, oarecum , moraluul, caci era prabusit la gandul ca voi avea de mers infofolita ,mai rau ca africanii la Polul N, din casa pana la taxi si de acolo pana la scara blocului de meditatie.
Zapada asta ma induce si intr-o grava eroare. Eu, dependenta (si probabil aproape insuportabil de dependenta) de ceas si presata de timp, m-am trezit in toiul noptii, fara a ma uita la ceas, ca sa cobor si sa ma apuce o disperare mai nebuna ca ea insasi ca s-a facut dimineata. Si, totusi, uitandu-ma la ceas, era 4 fara 18. Era de la zapada. O face intentionat?

S-au dus zilele cu iz de primavara , in care speranta mea de a intra cu totul, mai putin cu data, in acest anotimp , atinsese apogeul sezonului. S-au dus , pierdute printre strazile ingropate in nameti, s-au dus exact cum au venit, pe nepusa masa, pe neasteptate, ca de obicei.
Starea vremii, caci desprea ea e vorba, a tinut-o intr-o surpriza continua, precedata de huluieli , poate chiar hebdomadare, , cu intregul lor alai de mirarari cotidiene printre case, strazi, stalpi, picioare, strigate furibunde in intersectii.

Cand se va termina visul asta obsedant de alb? CAND ?